Lucian Barna

Puterea dragostei și a adevărului

„Religia poate, cel mult, să schimbe comportamentul exterior al omului, dar o întâlnire autentică cu gloria lui Dumnezeu, prin botezul cu Duhul Sfânt, are puterea de a transforma întregul sistem de gândire și convingeri. Aceasta produce o credință interioară profundă, însoțită de o putere supranaturală de transformare exterioară.”

– Lucian Barna

Descoperă valoarea ta, scopul tău și drumul spre împlinirea lui.

Prin Puterea dragostei și a adevărului, vei învăța să găsești libertatea de a trăi fără povara vinovăției, a rușinii sau a condamnării, în ciuda greșelilor făcute și vei cunoaște contrastul dintre harul autentic, care înviorează sufletul, și formalismul religios, care împovărează și îngrădește experimentarea prezenței Lui.

În paginile acestei cărți, vei descoperi cum să te eliberezi de povara perfecționismului și să trăiești o bucurie autentică, călăuzit de adevăr și de dragostea necondiționată a lui Dumnezeu – elemente fundamentale care ne conduc către un succes real.

– Autorul

„Dușmanul oricărei posibile nașteri este Diavolul care nu face altceva decât să ucidă. Când nu poate, fură copilul și-l învață că e un paria al Cerului, un orfan al cărui Tată e slab și rău. Suntem născuți pentru a fi măreți, dar măreția din noi este blocată de un continuu complex de inferioritate. Depășirea acestui complex este una dintre mizele cărții de față. Cealaltă descoperire sau redescoperire este că Hristos rămâne cel mai bun prieten.”

pastor_vladimir-pustan

Pastor Vladimir Pustan

Biserica Sfânta Treime - Beiuș